luni, 16 februarie 2009

Mame nepieritoare

Prin călăuzirea Coranului, cunoaştem exemple superbe de mame bune care au avut o influenţă şi o poziţie aparte în istoria credinţei în Allah. Mama lui Moise, de exemplu, a răspuns la chemarea şi revelaţia lui Allah, lăsându-şi fiul, lumina ochilor ei, să plutească pe râu, asigurată fiind de promisiunea lui Allah:
„Şi i-am revelat Noi mamei lui Moise: «Alăptează-l! Iar dacă te temi pentru el, aruncă-l în mare! Şi nu-ţi fie teamă şi nu fi mâhnită, căci Noi îl vom întoarce pe el la tine şi-l vom face pe el [unul] dintre trimişi!»”
(Coran 28: 7).
De asemenea, avem exemplul mamei Mariei, cea care a promis că orice va avea în pântece Îi va fi dedicat lui Allah pentru a rămâne departe de orice politeism sau orice altă adorare în afară de cea a lui Allah. Ea s-a rugat lui Allah pentru a-i accepta legământul:
„Muierea lui ’Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor [As-Sami’, Al-’Alim]!»”
(Coran 3: 35).
Faptul că a descoperit că acel copil era o fetiţă, lucru la care nu se aştepta, nu a împiedicat-o să îşi îndeplinească jurământul, rugându-L pe Allah să o protejeze de tot ce este rău:
„Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!»”
(Coran 3: 36).
Mai mult decât atât, Coranul a făcut din Maria (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica lui ’Imran şi mama profetului Iisus (Pacea fie asupra sa!), un exemplu de puritate, umilinţă în faţa lui Allah şi credinţă în cuvântul Său:
„Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui 'Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie.”
(Coran 66: 12


fragment din:
"Statutul femeilor in islam"de dr. Yusuf Al Qaradawy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu